0

Pelerin la manastiri, noul trend in turism

Modul in care oamenii aleg sa-si petreaca vacantele trece prin transformari semnificative, o data la cativa ani.
Daca inainte de ’89, concediul prin „sindicate” insemna obligatoriu 1-2 saptamani intr-o statiune (la mare sau la munte)
decisa cu rigurozitate si fara prea multe posibilitati de a schimba locatia (sau „seria” in care mergeai – chiar daca pica
intr-o saptamana ploioasa, aveai probleme de rezolvat la serviciu sau, pur si simplu, nu-ti mai venea sa mergi).

Acum, de cand si societatea a devenit una mai individuala, a inceput sa ia amploare noul trend in turism, pelerinajul la manastiri.
Fiecare isi poate gasi locul sau de pelerinaj pe care-l prefera, fie datorita nevoii pt. care cauta alinare sufleteasca, fie din considerente de accesibilitate.
Unul din locurile unde un pelerin ortodox isi poate gasi linistea sufleteasca e chiar Manastirea Dervent din Dobrogea. In drum spre mare, sau chiar ca o locatie de sine-statatoare datorita celor aprox. 50 de locuri de cazare oferite de manastire, un pelerin se poate bucura de „semnatura” spirituala pe care au lasat-o nenumaratii martiri crestini ai inceputurilor crestinismului in Dobrogea, ca sa nu mai amintim si de bogata istorie a locului, in toate epocile vietii umane pe aceste meleaguri, dovedita de nenumarate vestigii arheologice.
Doar pt. o succinta exemplificare, trebuie mentionat faptul ca, pe locul unde a fost ridicata mai tarziu biserica manastirii, traditia sau poate chiar o legenda din strabuni ne invata ca au fost martirizati patru ucenici ai Apostolului Andrei: un calugar si trei fecioare fara de prihana. Chiar pe locul martiriului, au fost gasite mai tarziu 4 cruci de piatra, tamaduitoare de neputinte trupesti si sufletesti.
Datorita acestui fapt, ele au si fost numite „Cruci de Leac”.

Mai mult chiar, la mica distanta de biserica se afla un izvor tamaduitor, despre care tot traditia ne spune ca a fost scos la lumina de Sfantul Apostol Andrei, care a infipt toiagul in pamant si exact din acel loc a izvorat apa.

Lista motivelor pt. vizitarea unei manastiri ortodoxe e prea lunga ca sa o epuizam acum. De aceea, nu pot decat sa va indrum sa incercati voi-insiva, chiar in urmatorul concediu – nu veti regreta.

Prodix

Web padawan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *